Pensia de urmaş

Condiții pentru obţinerea unei pensii de urmaş

Pensia de urmaș se cuvine copiilor şi soțului supravieţuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.

Copiii au dreptul la pensie de urmaș:

a) până la vârsta de 16 ani;

b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;

c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.

În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an.

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut în legea bugetului.

Soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut in legea bugetului.

Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile de mai sus beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut în legea bugetului.

 

Calculul pensiei de urmaş

Pensia de urmaş se stabileşte, după caz, din:

a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat;

b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.

(2) Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:

a) 50% – pentru un singur urmaş;

b) 75% – pentru 2 urmaşi;

c) 100% – pentru 3 sau mai mulţi urmaşi.

Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinti, se stabilește prin însumarea drepturilor de pensie de urmaș, calculate după fiecare părinte.

În cazul modificării numărului de urmaşi, pensia se recalculează, în functie de noul număr de urmași.

Soţul supravieţuitor care are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.

 

Acte necesare pentru înscrierea la pensie de urmaș

Actele necesare pentru înscrierea la pensie:

  • cerere pentru înscrierea la pensie;
  • actele menționate la lit. a), pentru cazurile în care susținătorul decedat nu avea calitatea de pensionar;
  • actele de stare civilă ale urmaşilor şi ale reprezentantului legal, după caz (original şi copie);
  • decizia medicală asupra capacității de muncă (original);
  • decizia de pensie/talon de plată a pensiilor, pentru cazurile în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);
  • adeverinţă de studii, în cazul urmaşilor copii în vârstă de peste 16 ani (original);
  • actul doveditor al cauzei decesului, cu excepţia situaţiilor în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);
  • copie FIAM, pentru decesul cauzat de accident de muncă;
  • copie BP2 şi copie certificat medical constatator al decesului, pentru decesul cauzat de boală profesională.


Actele se depun la sediul Casei Județene de Pensii Brașov – str. 13 Decembrie nr. 43A

Programul CJP Brașov este:

  • zilnic 08:00 – 16:30
  • joi 08:00 – 18:30

Termenul de depunere a documentației pentru înscrierea la pensie de urmaș


Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii şi se acordă de la data înregistrării cererii.

În funcţie de elementele specifice fiecărei categorii de pensie, pensiile se acordă şi de la o altă dată, după cum urmează:

  • din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data decesului, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei al cărei susţinător era pensionar, la data decesului;
  • de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei al cărei susţinător nu era pensionar, la data decesului;
  • de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situaţia pensiei de urmaş acordate persoanei care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, referitoare la vârsta standard de pensionare, ulterior decesului susţinătorului.

În situaţia în care data îndeplinirii condiţiilor de pensionare coincide cu o zi de sărbătoare legală, de repaus săptămânal sau când serviciul este suspendat, cererea de pensionare, împreună cu actele necesare, se poate depune în prima zi lucrătoare ce urmează, fiind considerată depusă în termen. Termenele prevăzute de lege pentru depunerea şi soluţionarea cererilor de pensionare se socotesc pe zile „libere”, în sensul că nu se iau în calcul ziua când încep să curgă şi nici ziua în care s-au sfârșit. În situaţia în care ultima zi este o zi nelucrătoare, respectiv zi de sărbătoare legală, de repaus săptămânal sau când serviciul este suspendat, termenul se va prelungi până la sfârşitul zilei lucrătoare ce urmează.

 

În atenția pensionarilor de urmaș care își continuă studiile

Copiii au dreptul la pensie de urmaș, dacă își continua studiile într-o forma de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani.


Adeverință de elev

Copiii urmași care, în cursul anului școlar împlinesc vârsta de 16 ani, au obligația sa prezinte dovada continuării studiilor, respective, adeverința de elev, emisa în luna împlinirii vârstei.

Termenul de depunere – sfârșitul lunii respective.


Fiecare început de an școlar

Copiii urmași în vârsta de peste 16 ani, au obligația să prezinte adeverința din care sa rezulte că în anul școlar in curs urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii. Data scadentă de depunere a adeverinței este 30 septembrie a fiecărui an, iar adeverința va fi eliberată după deschiderea anului școlar.


Studenții

Studenții urmași, în vârsta de până la 26 ani, au obligația să prezinte adeverința din care să rezulte că în anul universitar în curs urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii. Data scadentă de depunere a adeverinței este 5 octombrie a fiecărui an, iar adeverința va fi eliberată după deschiderea anului universitar.


Structurile și specializările universitare organizate potrivit legii

Referitor la structurile și specializările universitare organizate potrivit legii, menționam că acestea sunt prevăzute în H.G. nr. 410/25.04.2002 publicată în M.O. nr. 313/2002 cu modificările și completările ulterioare.


Alte precizări

Adeverințele vor fi depuse în original, însoțite de talonul de pensie.

Pentru reluarea plății pensiei suspendate, adeverința va fi însoțită de:

  • Cererea titularului
  • Copie act identitate
  • Talon de pensie
  • Dovada încetării activității.

În cazul în care urmașul a întrerupt cursurile școlare/universitare sau se încadrează în muncă, acesta are obligația să prezinte:

  • Declarație pe proprie răspundere ca pe perioada vacanței nu a fost încadrat în muncă sau,
  • Dovada încadrării în muncă, după caz.


Actele se depun la sediul Casei Județene de Pensii Brașov – str. 13 Decembrie nr. 43A

Programul CJP Brașov este:

  • zilnic 08:00 – 16:30
  • Joi 08:00 – 18:30