Pensie internațională

UNDE SE DEPUNE CEREREA?

Pentru stabilirea drepturilor de pensie de bătrânețe (limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială), de invaliditate si de urmaș, persoana îndreptățită se adresează unei singure instituții, cererea astfel depusă fiind valabilă pentru toate instituțiile la legislația cărora persoana respectiva a fost supusă.

Cererile se depun la instituția de la locul de reședință astfel:
– dacă solicitantul locuiește pe teritoriul unui stat membru cererea se depune la instituția din statul respectiv; (Exemplu: cetățeanul lucrează și are reședința în Germania – dosarul se depune la instituția competentă din Germania);
dacă solicitantul are domiciliul stabil în județul Brașov, cererea se depune după caz la Casa Județeană de Pensii Brașov sau la Casa Locală de Pensii Făgăraș.

ACTE NECESARE PENTRU PERSOANELE CARE LOCUIESC PE TERITORIUL UNUI STAT MEMBRU
Acte necesare pentru înscrierea la pensia de bătrânețe (limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială)

  • formularul de cerere E 202vezi model cerere completată pensie comunitară;
  • formularul E 207;
  • declarația obligatorie pe propria răspundere;
  • copie după actul de identitate Românesc – dacă dețin dubla cetățenie, sau dacă au menținut cetățenia Română;
  • carnetul de muncă original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
  • livretul militar original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
  • diplomă de studii original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate, sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de învățământ;
  • adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă;
  • anexa nr. 6 – cerere pentru acordarea pensiei pentru limita de vârstă / anticipată / anticipată parțială conform Legii nr. 263/2010
  • actele prevazute pentru acordarea pensiei naționale (a se vedea depunere dosar pensie limită de vârstă / anticipată / anticipată parțială)
  • document din care rezulta ca  persoana a cotizat în străinătate (exemplu codice fiscale / declarație INPS Italia, insurance etc.)

 

ACTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA PENSIA DE INVALIDITATE

  • formularul de cerere E 204;
  • formularul E 207;
  • documente și rapoarte medicale pentru a determina gradul de invaliditate;
  • declarația obligatorie pe propria răspundere;
  • copie după actul de identitate Românesc – dacă dețin dubla cetățenie, sau dacă au menținut cetățenia Română;
  • carnetul de muncă original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
  • livretul  militar original sau în copie certificata de instituțiile competente din străinătate;
  • diplomă de studii original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate, sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de învățământ;
  • adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv / individual de muncă;
  • anexa nr. 7 – cerere pentru acordarea pensiei de invaliditate conform Legii nr. 263/2010
  • actele prevazute pentru acordarea pensiei naționale ( a se vedea depunere dosar pensie de invaliditate)
  • document din care rezulta că persoana a cotizat în strainatate (exemplu codice fiscale / declarație INPS Italia, insurance, etc.)

ACTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA LA PENSIA DE URMAȘ

  • formularul de cerere E 203;
  • formularul E 207;
  • declarația obligatorie pe propria răspundere urmași;
  • adeverință de studii (elev sau student);
  • copie după actul de identitate Românesc – dacă dețin dublă cetățenie, sau dacă au menținut cetățenia Română;
  • carnetul de muncă original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate al susținătorului decedat;
  • livretul militar original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
  • diplomă de studii original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate, sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de învățământ a susținătorului decedat;
  • anexa nr. 8 – cerere pentru acordarea pensiei de urmaș conform Legii nr. 263/2010
  • actele prevazute pentru acordarea pensiei naționale (a se vedea depunere dosar pensie de urmaș)
  • document din care rezulta că persoana a cotizat în străinătate (exemplu codice fiscale / declarație INPS Italia, insurance, etc.)

IMPORTANT!
Este necesar să completați și să depuneți concomitent cu formularele E 202 RO, E 203 RO, E 204 RO, E 207 și cererile pentru acordarea pensiei  naționale (anexele 6,7 și 8, după caz), precum și să anexați documentele menționate în cuprinsul acestor cereri.

 

RECALCULAREA PENSIEI NAȚIONALE 
Persoanele care au desfășurat, respective desfășoară activități profesionale în alte state membre pe perioada în care beneficiază de drepturi de pensie națională din sistemul public de pensii din România pot solicita revizuirea acestora, prin luare în considerare a perioadelor de asigurare realizate conform legislației altui stat membru.

Documente necesare

  • formularul de cerere E 202 – vezi model cerere completată pensie comunitară;
  • formularul E207;
  • cupon de pensie;
  • copie carte de identitate;
  • documentație disponibilă care poate fi utilizată de instituțiile competente din celelalte state membreîn vederea stabilirii dreptului la prestație;
  • actul din care rezultă numărul personal de identificare.

DE REȚINUT!
DOSARUL SE DEPUNE LA SEDIUL CJP BRAȘOV, în cadrul programului de lucru cu publicul.
Formularele se găsesc în meniul formulare sau accesând direct link-ul FORMULARE.