Ajutorul de deces

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.
Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și care nu poate fi mai mic decât valoarea căștigului salarial mediu brut.
Ajutorul de deces se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat și se acordă la cerere pe baza certificatului de deces.
În conformitate cu prevederile art. 129 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 01 ianuarie 2018 ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare de către:

  • Casa Județeană de Pensii Brașov  în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului prevăzut la art. 6 alin. (1) pct. I, II şi IV şi alin. (2), respectiv al unui membru de familie al acestuia;
  • Instituția care gestionează bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cazul decesului șomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.

Actele necesare pentru acordarea ajutorului de deces sunt:
a) cerere pentru acordarea ajutorului de deces – anexa nr. 11;
b) certificat de deces (original şi copie);
c) act de identitate al solicitantului (original şi copie);
d) acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
e) dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces, respectiv factura și chitanța (original şi copie);
f) act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
g) adeverință care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii (original);
h) în cazul salariaților ( asiguraților) decedați – extras de pe REVISAL, semnat și ștampilat de către unitatea angajatoare, precum și adeverința emisa în acest sens de către angajator, în original.

Plata ajutorului de deces se poate face prin:
– casieria instituției;
– cupon de diferențe, la domiciliul solicitantului,
– cont bancar (la cerere se va anexa extras de cont).

PROGRAM:

  • LUNI, MARȚI, MIERCURI, JOI  8:00 – 14:00
  • VINERI 8:00 – 12:00


ACTELE SE DEPUN LA GHIȘEUL NR. 2 SAU LA GHIȘEUL NR. 4

 

VALOAREA AJUTORULUI DE DECES
ÎNCEPÂND CU 1 APRILIE 2001

Anul

Luna

Valoarea ajutorului de deces
( lei)

În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului

În cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului

2001

Aprilie

4.500.000

2.250.000

2002

Ianuarie

5.582.000

2.791.000

2003

Ianuarie

6.962.000

3.481.000

2004

Ianuarie

7.682.000

3.841.000

2005

Ianuarie
Iulie

9.400.000
940

4.700.000
470

2006

Ianuarie

1.077

538

2007

Ianuarie

1.270

635

2008

Ianuarie

1.550

775

2009

Ianuarie

1.702

851

2010

Ianuarie

1.836

918

2011

Ianuarie

2.022

1.011

2012

Ianuarie

2.117

1.059

2013

Ianuarie

2.223

1.112

2014

Ianuarie

2.298

1.149

2015

Ianuarie

2.415

1.208

2016

Ianuarie

2.681

1.341

2017

1 ian-19 feb
20 feb

2.681
3.131

1.341
1.566

2018

1 ian-05 ian
06 ian

3.131
4.162

1.566
2.081