Despre CNPP

CNPP – Casa Națională de Pensii Publice administrează și gestionează sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și a fost creată prin Legea nr. 19/2000.

Sediul Casei Naționale de Pensii Publice se află în București. Sistemul include și o rețea teritorială, respectiv Casa de Pensii a Municipiului București și casele județene și locale de pensii, care constituie servicii publice investite cu personalitate juridică.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale are rolul principal în procesul decizional referitor la administrarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Ministrul este îndrituit să transfere anumite atribuții bugetare conducătorului executiv al CNPP – Casa Națională de Pensii Publice.

De asemenea, îndeplinirea responsabilităților CNPP – Casa Națională de Pensii Publice face obiectul controlului ministerului.

Administrarea curenta este asigurată de președinte şi consiliul de administrație, compus din 19 persoane, dintre care un președinte şi 18 membri. Președintele CNPP este numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului muncii şi justiției sociale, pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit.
Președintele CNPP este şi președinte al consiliului de administrație. Președintele exercită o funcție asimilată funcțiilor de demnitate publică.
Președintele are rang de secretar de stat şi este salarizat la nivelul prevăzut de lege pentru această funcție.
Membrii consiliului de administrație sunt reprezentanți ai Guvernului, patronatelor, sindicatelor şi pensionarilor, după cum urmează:
a) 5 reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi de ministrul muncii şi justiției sociale;
b) 5 reprezentanţi ai patronatelor, desemnaţi de organizaţiile patronale reprezentative la nivel național;
c) 5 reprezentanţi ai sindicatelor, desemnaţi de organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional;
d) 3 reprezentanţi ai pensionarilor, desemnaţi de organizaţiile naționale ale pensionarilor.

Membrii consiliului de administraţie sunt numiți sau desemnaţi potrivit prevederilor alin. (5) pe o perioadă de 4 ani.
Consiliul de administraţie funcţionează în mod legal în prezenţa a cel puţin 13 dintre membrii săi.
Pe durata exercitării mandatului, preşedintele şi membrii consiliului de administraţie pot fi revocați de către cei care i-au numit, respectiv desemnat.
În cazul încetării mandatului, ca urmare a revocării, a demisiei sau a decesului, vor fi numite, respectiv desemnate, alte persoane.
CNPP – Casa Națională de Pensii Publice își elaborează statutul propriu care se aprobă prin Hotărâre de Guvern.
Statutul cuprinde în mod obligatoriu atribuţiile consiliului de administraţie, ale preşedintelui CNPP, modul de organizare şi funcționare a CNPP, precum şi atribuțiile caselor teritoriale de pensii.

CNPP – Casa Națională de Pensii Publice are rolul principal în administrarea majorității prestațiilor de asigurări sociale, incluse în conceptul de “securitate socială” de către legislatorul comunitar.

Deține un rol cheie în asigurarea resurselor necesare pentru mecanismele de protecție socială , în stabilirea unor proceduri detaliate, în finanțarea și organizarea sistemului conform legislației și practicii naționale.
Principalele responsabilități ale CNPP – Casa Națională de Pensii Publice sunt:
• îndrumarea si monitorizarea aplicării dispozițiilor legale de către casele teritoriale de pensii și de către persoanele fizice și juridice investite cu drepturi și obligații în domeniu;
• colectarea și virarea contribuțiilor de asigurări sociale pentru asigurații individuali și a altor venituri, potrivit legii;
• furnizarea datelor necesare pentru fundamentarea și elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat;
• organizarea evidenței naționale a contribuabililor la sistemul public precum și a drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale;
• îndrumarea și monitorizarea reexaminărilor medicale și a activităților de recuperare a capacității de muncă;
• reprezentarea în fata instanțelor;
• elaborarea de rapoarte pentru Guvern și partenerii sociali;
• aplicarea acordurilor internaționale de asigurări sociale la care România este parte și dezvoltarea relațiilor cu autoritățile similare de asigurări sociale din alte țări;
• organizarea selecției și perfecționării profesionale pentru personalul propriu;
• implementarea, extinderea, întreținerea și protecția sistemelor automate de calcul și de evidență;
Cheltuielile de organizare și funcționare a sistemului public sunt plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat, în limita a 3% din cheltuielile anuale totale.